1st TV Interview 1982-10-07
Current language: Romanian, list all talks in: Romanian
The post is also available in: English, German, Lithuanian, Portuguese, Turkish.
TV Interview
October 7th, 1982
Northampton, UK
1st of 2 TV Interviews Northampton UK
07 Octombrie 1982
... soția unui diplomat ONU. În prezent locuieşte la Londra dar are mii de adepţi în toată lumea, care o recunosc ca fiind cel mai mare sfânt în viaţă, din India. Ne învață cum să obținem Realizarea Sinelui, fericirea, și spune că printr-o forţă spirituală poate vindeca boli incurabile. Va vorbi la programele publice din: Bedford, astă seară, Northampton, mâine, iar astăzi a avut primul interviu televizat în Anglia. Reporterul nostru este Rebecca Atherstone. Sfinţia Sa Mataji Nirmala Devi este cunoscută în toată lumea pentru puterile ei vindecătoare. Adepţii o consideră o încarnare divină. Mama, cum este numită, propovăduieşte o evanghelie a păcii şi a descoperit o forţă spirituală numită Kundalini care este arătată în această planşă. O poate trezi în cei pe care îi numește căutători, pentru a le dărui conştiința completă. Admite că occidentalii sunt sceptici în privinţa puterilor Ei, dar respinge ideea de a percepe bani pentru harul Său. Succesul dobândit în vindecarea anumitor boli este remarcabil. Este cunoscut că dependenții de alcool și droguri s-au vindecat, dar extraordinar este faptul că susține că a vindecat mulți pacienți de cancer.
Reporter: Câte persoane aţi reușit să vindecați de cancer?
Shri Mataji: Cred că mii. Nu ştiu. Ar trebui să știu.
Reporter: Mii? Ce spun doctorii când afirmați asta?
Shri Mataji: Vedeţi, problema este că Eu însămi am studiat medicina, și doctorii sunt oameni care lucrează cu „lăstarele” vieţii, nu cu „rădăcinile” ei. Deci, problema lor este că dacă cineva le spune că vindecarea este posibilă printr-o metodă superioară conştiinţei umane, ei nu vor să facă saltul către acea conştiinţă, de un nivel mai înalt, la care ar trebui să ajungem, deoarece conştiinţa umană este una de tranziție. Trebuie să atingeți conştiinţa divină. Numai ridicându-vă la acea conştiinţă, puteți vindeca cancerul.
Reporter: Cum v-aţi descrie pe Dvs. - ca vindecător, sau ca persoană spirituală?
Shri Mataji: N-aş vrea să Mă limitez la nicio categorie pentru că sunt o soție casnică şi trebuie să fac treburile unei gospodine; sunt de asemenea soţia unui diplomat și trebuie să mă port ca atare; şi în același timp sunt o persoană care face munca Sahaja Yoga. Aşa că nu ştiu cum să Mă descriu.
Reporter: Pot să vă rog să verificați și la mine?
Shri Mataji: Da, se poate verifica chiar și la mulțimi de oameni. Trebuie să vedem în cazul dvs. care este problema. În primul rând există un mic dezechilibru, pentru că sunteţi nevoită să munciți în exces, să ieșiți foarte mult, şi vă neglijați viaţa emoţională. Deci partea mentală şi cea fizică sunt mai active, însă partea emoțională se manifestă mai puțin. Trebuie echilibrate. Deci, mai întâi, vă voi echilibra în felul acesta. În regulă? Trebuie să vă pun în echilibru. Asta înseamnă că munciți prea mult din punct de vedere mental, vă folosiţi mintea în exces, de aceea ficatul este epuizat. Ficatul este de asemenea superactiv. Pentru a vă reechilibra, trebuie să punem...
Reporter: Ce faceţi?
Shri Mataji: Îndepărtez tensiunea de la nivelul ficatului. Ficatul este exprimat aici şi aici la nivelul mâinii. În felul acesta, tensiunea din ficat se reduce. Este foarte simplu.
Reporter: Va simți cineva vreun efect de la Dvs. doar privind?
Shri Mataji: De la Mine?
Reporter: Da.
Shri Mataji: Nu, nu, deloc, nimic. Pentru că este ca și cum ai reconstrui ceva după ce a fost distrus. Înlături doar ceea ce este distructiv din structură, atâta tot. Este foarte simplu. Trebuie doar să spuneţi acum în gând, sau dacă vreţi cu voce tare: „Mamă, iert pe toată lumea.” Spuneţi asta.
Reporter: Mamă, iert pe toată lumea.
Shri Mataji: Da, trebuie să spuneţi de 3 ori. Să vedem.
Reporter: Mamă, iert pe toată lumea.
Shri Mataji: Din nou.
Reporter: Mamă, iert pe toată lumea.
Shri Mataji: Din nou.
Reporter: Mamă, iert pe toată lumea.
Shri Mataji: Bine. Simțiți briza? Puţin. Este o senzație foarte delicată, subtilă.
Reporter: Da, pot simți cu claritate. Da.
Shri Mataji: A început, a început să se manifeste. Fac semnul crucii în palma dvs. Este simbolul lui Iisus și ați afirmat că trebuie să iertaţi. Ia vedeţi, simțiți?
Reporter: Și cu ce mă va ajuta pe termen lung?
Shri Mataji: Pe termen lung... Este propria dvs. putere care se va manifesta. Aveţi această putere în interior. Cu ajutorul ei, vă veţi simţi plină de pace, veți avea control asupra gândurilor, vă veți odihni în starea fără gânduri. Dacă vreţi, puteţi gândi, altfel nu este nevoie să gândiţi. Atunci puterile dvs. se vor manifesta și prin ele puteți dărui această putere și altora. Puteţi face atât de multe lucruri.